D
Într-o societate hipercapitalistă, în care dinamica producției este într-un angrenaj care exploatează în permanență resursele pe care pământul ni le pune la dispoziție, există oameni care s-au hotărât să urmeze un alt drum. Specific, vorbim despre persoanele care au ieșit din tagma producătorilor în masă, a celor care, pe bandă rulantă, comercializează produse dintre cele mai diverse și aici vorbim precis de micii antreprenori care se ocupă cu produse handmade.
O profesie sustenabilă, prietenoasă cu mediul, în care pasiunea nu doar că joacă un rol esențial, dar primează orice altă motivație. Până la urmă, ce iese din mâinile omului este mult mai de preț decât ceva realizat de un robot programat să facă acest lucru. De ce? Pentru că aceștia investesc nu doar timp, ci și talent, emoție, creativitate. Nu doar materiale de calitate, ci și suflet.
Poate acum, mai mult decât oricând, când suntem în pragul unui cataclism biologic, ar trebui să învățăm să adoptăm un comportament prietenos cu mediul, care să ne permită să ne bucurăm de ceea ce ne oferă natura nu doar pe termen limitat. Sub acest dicton, persoanele pasionate de handmade și-au propus să depășească tiparele limitative, investind timp în a crea produse de calitate și cadouri pe care le poți oferi celor dragi, suprinzându-i cu ceva original.
Realizarea produselor handmade presupune să investești mult timp în obținerea unui rezultat de calitate. Făcute de oameni, nu de roboți, aceste produse însumează sentimente, dibăcie și dorința de a realiza ceva de calitate superioară. Analogia între oamenii care se ocupă cu profesia handmade și diferitele mașinării automatizate care realizează zeci de produse în mai puțin de un minut ar trebui să ne reamintească de faptul că, odată cu evoluția industriei, am uitat să ne susținem unii pe alții. Mai mult, am fost prinși într-o dinamică în care consumăm extraordinar de mult, fără a da atenție nevoilor acestei planete care susține viața.
designerul Sophie Collé ne reamintește, cărțile sunt instrumente grozave de folosit ca referințe vizuale. „Nu îmi este rușine să recunosc că răsfoiesc imaginile, dar acesta este un mod atât de grozav de a nu merge pe Instagram și de a învăța puțin despre istorie”
Cred că ar trebui să ne reîntoarcem privirile către oamenii de lângă noi care s-au angajat nu doar în a ne oferi rezultatele muncii lor, ci și în a încerca să frâneze consumul exacerbat de materie primă al industriilor mari de prelucrare. Dincolo de toate acestea, există numeroase alte motive pentru care ar trebui să optezi pentru produsele handmade: susții talentele, ajuți la dezvoltarea acestora și la promovarea unei pasiuni pure, omenești.
Handmade, o profesie în care fiecare detaliu contează și fiecare etapă a procesului creativ este importantă, manevrată de către o persoană căreia îi place ceea ce face și care își investește talentul în asta. Dacă uneori ai impresia că produsele handmade sunt prea scumpe, gândește-te doar cât timp a investit cineva în a-l realiza. După cum bine știm, timpul fiecăruia dintre noi este limitat, deci vital de prețios.
Mai mult decât atât, calitatea materialelor și tehnica detaliilor sunt mult superioare față de produsele realizate de mașinării automatizate. Iar când la mijloc este vorba și despre pasiune și emoție, cu siguranță aceste considerente depășesc cu mult marile industrii de prelucrare a materiei prime.
Profesia handmade nu este doar o pasiune, ci ar trebui să fie etalonul pe care să-l avem în vedere atunci când ne reorientăm comportamentul consumerist către ceva sustenabil, ceva prietenos cu mediul. Ceva ce ar trebui să susținem pentru ca, în același timp, să ne susținem în continuare posibilitatea de a trăi în comuniune cu natura înconjurătoare. Asta ar trebui să fie definitoriu pentru a susține persoanele pasionate de profesia handmade.
A crea obiecte decorative cu propriile mâini este o pasiune care te aduce cu sufletul mai aproape de cei care cumpără de la tine. Astfel le transmiți o emoție, o stare de bine și mai ales, o parte din sufletul tău prin obiectul decorativ oferit. Tot ceea ce faci este realizat cu drag și sentimente, iar aceștia vor simți asta de fiecare dată când îl vor privi sau utiliza. Fă lumea mai bună prin pasiune!